Ganduri la cafea

Inca e dimineata. Cafeaua e fierbinte. Stirile de aud la tv de la vreo 6 am. Somnul e departe, a fugit pe alt taram.

Ceata imi invaluie gandurile asa cum acopera Bucurestiul acum. Insa cafeaua o sa revolve asta in 10 minute. Ramane insa gustul amar al circului si prostiei incepute prin septembrie. Atatia prieteni si cunoscuti parca au luat-o razna. Le fierb creierele crezand ca se pricep la politica si la campanii electorale.

Pasiunile astea dambovitene merita incurajate, dar cu o singura conditie: sa argumentezi ceea ce spui, sa gandesti inainte sa te exprimi si sa nu jignesti. Testul asta nu prea e trecut de nimeni.

Trezeste-ma cand se termina totul, cand oamenii din jurul meu vor gandi inainte sa actioneze si vor intelege diferenta dintre castiguri mizere pe termen scurt si ce putem avea pe termen mediu si lung.

E gata cafeaua – cu lapte si un pic amara. Ceata se ridica. O luam de la capat. Ziua e lunga, treburile sunt multe.

Ganduri si oameni

Ganduri si oameni

ALIVE

15 LUCRURI LA CARE TREBUIE SĂ RENUNŢI PENTRU A FI FERICIT

1. Renunţă la nevoia de a avea întotdeauna dreptate
Multe persoane nu suportă ideea de a greşi şi îşi doresc să aibă întotdeauna dreptate, chiar şi cu riscul de a încheia o relaţie minunată sau provocând mult stres şi durere, pentru ei şi pentru alţii. Pur şi simplu nu merită. Oricând simţi nevoia “urgentă” de a sări într-o discuţie despre cine are dreptate şi cine greşeşte, întreabă-te următorul lucru: „Prefer să am dreptate sau prefer să fiu o persoană blândă?“. Ce câştig dintr-un conflict verbal, în urma căruia cel din faţa mea părăseşte „scena“ cu un gust amar şi un sentiment de dezamăgire?
2. Renunţă la nevoia pentru control
Fii dispus să renunţi la nevoia de a controla întotdeauna tot ce se întâmplă cu tine şi cu cei din jurul tău: situaţii, evenimente, oameni etc. Indiferent că sunt persoane…

Vezi articolul original 971 de cuvinte mai mult

Pe bicicleta

Azi  e foarte cald in Bucuresti. Mai mult de 32 de grade. Asfaltul fierbe, apa se evapora, cainii fug la umbra, consumul de bere e in crestere, strandurile si malurile lacurilor sunt populate.

Foarte linistit, ma duc sa inchiriez o bicicleta pentru o ora. Parcul Tineretului e destul de mare, pe langa lac se simte bine cum adie vantul si aduce cu el o aroma de racoare si de apa curata (atat cat poate fi de curata apa din Bucuresti).

Cer bicicleta cu numarul 34 (m-am plimbat cu una asemanatoare zilele trecute si ne-am impacat bine). Nu ma multumesc sa ma plimb in jurul lacului. La un moment dat urc un deal care merge catre strada Cutitul de Argint. N-are farmec daca il urc pe langa bicicleta :))). L-am mai incercat si zilele trecute si am spus ca nu e cazul sa merg pe acolo. Acum l-am urcat de doua ori.

 La un moment dat, pe bicicleta fiind, franez si ocolesc pe cineva care era pe mijlocul drumului. Imi adreseaza un „multumesc” caruia nu i-am raspuns (eu apasam pedalele acolo). Mi se parea ca e o copila cu sapca pe cap, cu tatal la plimbare. Nu dau importanta incidentului. Merg mai departe, sa profit de fiecare minut din ora de plimbare :).

Las bicicleta, ma spal pe fata si ma asez pe o banca la umbra sa-mi trag sufletul (doar nu merg la plimbare ca sa admir zona, pedalez rapid acolo). Ma ridic sa plec dupa vreo 15-20 de minute (oboseala mare). La iesirea din parc, domnisoara cu sapca, intinsa pe o banca, imi tot face semn sa ma apropii. Aici lucrurile devin interesante.

Nu doar ca eu nu-mi amintesc cine este. Mi-a spus ca il asteapta pe sotul/prietenul ei (asta n-am mai retinut-o foarte clar), foarte amabil de altfel, dupa ce a sosit si el :). Spune ca ma cunoaste de la BCU (pasiuni vechi ale mele), lucrand la sala 5 (Sala Profesorilor), pe care eu n-am frecventat-o deloc. Mi-au placut foarte mult salile 1 si 2, Europa si Minerva, in aceasta din urma am stat cel mai mult – doar era de politologie).

Eu, cand m-am dus la BCU, stateam doar cu nasul in carti si in notite (doar asta era scopul vizitelor mele acolo). Mi-a transmis incurajari legate de proiectele mele de viitor inainte sa plece (am dicutat vreo 15 minute). Si-am aflat ca are 45 de ani (cu sapca pe cap si in viteza nu apreciam corect varsta doamnei). M-am simtit apreciat. Astfel de intamplari sa tot apara :).

Pauza

Timpul si starea nu imi permit sa ma ocup acum de unele din vechile mele pasiuni. Nici aici si nici pe www.ideisiidei.ro nu reusesc sa scriu. De celalalt proiect (cu dulceata) nici nu mai vorbesc. Momentan, toate intra in asteptare. Problemele existentiale sunt acum in prim-plan. Ele necesita mai multa atentie decat altadata.

Eu scriu. De cand eram elev in primii ani de scoala. Am facut si studii de profil (desi o diploma pe care scrie „stiinte ale comunicarii” nu certifica profesionalismul). Cuvintele vin din placere si aduc cu ele povesti ori intamplari de zi cu zi. Dar nu mai apar pe blog acum. Le pastrez in mintea mea (cat de mult pot) si le astern in ganduri imaginare, care uneori prin forma in conversatiile cu prietenii.

 Pana la urmatoarea postare, care depinde si de inspiratie, astern o pauza aici. Culorile, soarele de vara, ploile fantastice si verdele de acasa isi vor regasi din nou locul, printre postarile despre nationalism :). Pana atunci, pe data viitoare!

Poți fi omul acela complex despre care am învațat cândva la biologie, funcțional

Ar trebui sa fim simpli…

Roxana Hurdubai

Învață să ierți și vei dovedi că poți iubi. De multe ori am învățat ce înseamnă tristețea. De multe ori ne închideam în noi și nu ne înțelegeam sentimentele. De cele mai multe ori se sfârșea cu mii de lacrimi de durere. Oricum, nu înțelegeam de ce. Simțeam doar durerea. Și nu mai răspundeam la telefon oricine ar fi fost. Îi dădeam ocupat. Pe stradă nu mai salutam persoana cutare, îi întorceam spatele. Și nici azi nu mai știm nimic despre ea. A plecat departe, undeva unde tu nu știi nimic despre ea. Dar te gândești deseori la ce face, cum se simte. Deși, când te gândești, încerci să schimbi rapid postul radio din mintea ta și-ți spui „Treaba ei, nu-mi păsa”. Dar te minți singur. Și mereu trăiești cu un fir de praf în inimă care deseori te îneacă. Când mergi acasă, din întâmplare o zărești. Din nou îi…

Vezi articolul original 598 de cuvinte mai mult

Ploaie de mai

De cand ma stiu iubesc ploaia :). Fie ca sunt zile de vara ori de toamna, trasnete,  fulgere sau furtuni, ma bucur de aerul rece si de viata ce se improspateaza.

Da, sunt inundatii,  drame si probleme in multe localitati, insa acestea pot fi prevenite sau controlate in mare parte. Sunt pierderi mari ale operatorilor de turism (in special vara), insa asta e din cauza strategiilor inepte si a mintilor limitate care le concep. Nu mergi la mare ori la munte numai si numai pentru plimbare ori plaja. E treaba fiecaruia sa conceapa diverse programe „de rezerva” pentru diverse situatii.

Au cum ploua. Imi imaginez deja pamantul de acasa – moale si negru, plin de apa. Inchid ochii si vad strada pe care m-am plimbat zilnic pana la 18 ani, cu gropile ei si cu baltoacele pe care le ocoleam. Imi amintesc si ploile de mai-iunie 2002, cand mergeam luni la 7 dimineata catre liceu si inca se mai observau efectele furtunilor puternice de duminica noaptea, pe strazile adormite din Slobozia: crengi rupte, multa apa, iarba palida…

Revenind. Ploile din Bucuresti au inceput sa-mi fie placute si familiare (prea multi ani am de cand locuiesc pe aici. Ar trebui sa fie asa si pentru cei care se ocupa cu administrarea acestui oras. Prea des vad ca unele zone ale orasului se transforma in mici lacuri. Dar, in privinta asta,. are cine sa se indigneze (pe buletinul meu scrie Ialomita nu Bucuresti, desi cotizez bucuros catre administratia sectorului doi :)))! Cu toate astea, iubesc ploaia :).

 

 

 

 

Ploaia

Si ploua :). Apa e rece, picaturile sunt mari, gandurile sunt multe. Aburii usori se inalta precum ideile care-mi trec prin minte.
Imi place sa privesc ploaia cand stau sub copaci, cand privesc pe fereastra din compartimentul vagonului de tren, cand stau acasa si privesc gradina „rasfatata” de apa,
Imi amintesc de un dans in ploaie, de zambetele curcubeului, de aerul inmiresmat. Mai multe ganduri sunt aici 🙂

Ne e teamă să trăim?

De ce ne e teama de noi insine?
Invatati cu „nu se poate”, ne complacem uneori intr-o stare de apatie si ne obisnuim cu aripile frante.
Odata cu trecerea anilor, stabilim singuri bariere mentale si ne indepartam voit de viselele noastre, de oameni si de natura?
De ce? La aceasta intrebare trebuie sa raspunda fiecare in parte.

Iulia Radu

Stau, la fereastră şi privesc ploaia… şi ca de fiecare dată, cad pe gânduri…mă apucă melancolia… Mă tot gândesc la vorbele de zi cu zi, în special la cele despre vreme… Ba că e prea frig, ba că nu mai vine primăvara, ba că iar plouă sau că ne-am săturat de caniculă… 

Constat că nu ne mai bucurăm de picăturile de ploaie, că nu ne mai gândim să dansăm desculţi în ploaie… că nu ne mai bucurăm de nimic din ceea ce e frumos, cu adevărat în jurul nostru. Nu mai admirăm apusurile… Dacă nu am fi presaţi de serviciu, poate mulţi dintre noi nu s-ar trezi să privească răsăritul… Sunt zile în care nici nu privim spre cer, si mai rar ne mai aruncăm câte un ochi spre, pentru a admira stelele…

În ultima vreme,  mă tot gândesc ce scurtă e viaţa… şi ce puţin o preţuim… Trăim într-un…

Vezi articolul original 31 de cuvinte mai mult

Cineva a furat cosul de gunoi

Mergeam linistit, cu un pahar de cafea in mana, spre statia de tramvai. Cautam locul in care stiam ca este un cos de gunoi, din plastic, amplasat de ADP. Surpriza: s-a furat cosul de gunoi :D. Poate se fura si gunoiul pe viitor, astfel incat sa fie mai multa curatenie prin Bucuresti :).

Se pot face bani frumosi din gunoi. Cu putina mine, multa munca si inventivitate, banii vin. De fiecare data cand ma uit pe jos si vad tot felul de nimicuri, ma gandesc la valoarea lor. Dar nu e prioritatea mea asta.

Am tinut linistit in mana paharul de cafea si l-am plimbat 4 statii cu tramvaiul :))). Am coborat si i-am gasit apoi un loc intr-un cos. Atat (timpul costa)!

Adevarata iubire

ALIVE

PILDA ZILEI

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon

– Cel mai adesea oamenii nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

– De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

– Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti…

Vezi articolul original 2.125 de cuvinte mai mult