Vremuri

Anii ce-au trecut au adus cu ei nu doar experienta ci si oameni multi, care s-au perindat precum anotimpurile, fiind tovarasi de drum doar pentru o scurta destinatie, uneori numai dintr-o intersectie in alta. Asta se intampla din ce in ce mai des: chipuri, multe chipuri, asociate intamplarilor traite se aduna intr-un coltisor din creier, ramanand acolo vreme indelungata.

Intocmai ca in povestea lui Harap Alb, cineva te ajuta pentru o anumita sarcina, te schimba, te face sa privesti lucrurile altfel decat le-ai vazut pana acum dar apoi pleaca. Privesti pe geam si vezi oameni, traiesti in jurul lor si totusi esti la mii de kilometri distanta de acestia.

Oamenii se complac starii in care se afla. Unii inceteaza sa-si mai puna intrebari, traind de azi pe maine, fara scopuri. Cand te trezesti dimineata si te intrebi ce faci um iti raspunzi? La ce poti privi in urma? La vremuri in care cu totii ne aflam? La deciziile luate? La fapte?

Sunt raspunsuri individuale. Atata vreme cat nu ii folosim pe cei din jurul nostru doar ca mijloc de a ajunge undeva ci vedem in ei oameni care, dintr-un anumit motiv, se afla langa noi, lucrurile sunt in regula. Altfel privim totul ca pe o tranzactie, traind in vremea mercantilismului uman – ceea ce se intampla din ce in ce mai des. Valorile umane nu conteaza, sunt calcate in picioare, oamenii fiind cumparati ca si voturile lor. Ei conteaza doar ca masa de manevra. Si totusi, mergi mai departe pe drumul tau, cu scopurile tale.