M-am gandit sa plec. Norvegia sau Danemarca se potrivesc proiectelor mele. Dar gandul asta mi-a dat pace si mi-am spus ca tot aici voi putea face lucrurile pe care mi le doresc. Nu conteaza unde esti, important e sa ai vointa.
Am ramas sa intru in localuri ieftine, sa ma plimb cu trenul personal, sa ma inghesui in tramvai, sa trec pe rosu la semafor, sa ofer vecinilor un pahar de bere/tuica/vin atunci cand trec pe la mine, sa dau buna ziua tuturor de pe strada (asta la mine acasa) si multe altele.
Alienarea sociala schimba oameni, destrama vieti/familii, modifica perceptii, evapora sperante. Aici, in 238.391 km², avem loc si timp sa facem orice dorim, fara sa calcam pe nimeni pe bataturi. Cei care nu privesc mai departe de lungul nasului nu vad solutii. Cei care pleaca prin Europa sa-si faca un rost ar trebui sa se gandeasca serios inainte sa pornaesca la drum. Unde se vad ei peste 5-10-20 de ani si alaturi de cine? Tu poti raspunde la intrebarea asta?
De dimineata ma gandeam la munti. Priveam pe geamul bucatariei, de la etajul 10, la copacii adormiti si la iarba palida. Nu sunt de acord ca viata romanilor se desfasoara intre ses si deal. Nu-mi place nici fatalismul mioritic. Romania e singura varianta, e singura alegere pentru toti cei care au puterea si curajul de a-si implini visele aici.
ideisiidei 
E nevoie, într-adevăr, de mult curaj și de idei. Dar nici norocul nu strică! 🙂
Eu cred ca norocul ni-l facem singuri.
Mă bucur că gândiţi la fel. Mă gândeam zilele trecute la ameninţările lui Mircea Cărtărescu de a părăsi România definitiv dacă atacurile la adresa lui vor persista, care au devenit acum banale şi mult prea uzate pentru a-l mai crede. Cred că soluţia este să rămâi aici şi să lupţi împotriva lor (împotriva corupţiei, mediocrităţii etc), căci dacă noi plecăm, ei vor rămâne să-şi facă de cap cu ţara asta, pentru care prea mulţi români au vărsat sânge scump să o apere. E trădare.
Am putea spune ca e si tradare dar e mult de argumentat. Statul cheltuie bani (chiar si banii mei) sa ne educe, sa ne ofere bunuri publice si noi plecam sa producem bunastare/stare de bine altora, fara ca ei sa mai cheltuie ceva cu noi.
In Germania ar fi nevoie de un salariu lunar de 3000 de euro ca sa traiesti decent. Chiria si celelalte cheltuieli simple duc la aproximativ 1500 de euro pe luna.
Cine crede ca afara umbla cainii cu covrigi in coada se inseala.
Vad unii viata idilica afara, dar habar n-au ce se intampla in realitate.
Eu n-aş pleca din România, Alex, pentru tot aurul lumii. Am fost plecată o singură dată, cu contract de muncă, dar numai eu şi Dumnezeu ştie câte lacrimi am vărsat pe toată perioada şederii mele acolo. Din punct de vedere financiar mi-a fost foarte bine, dar sufleteşte am fost distrusă complet. Dacă trebuia să îmi mai prelungesc contractul, fie şi numai pentru câteva luni, eu cred că mă îmbolnăveam irecuperabil. Nu-ţi povestesc când m-am întors acasă am pupat pământul şi mi-am promis că niciodată n-am să-l mai părăsesc, de familia mea nici nu mai zic, m-am topit de dorul lor. Eu cred că nu tuturor le este dat să plece departe de casă. Trebuie să fii nepăsător să faci asta, iar eu nu pot fii nepăsătoare. Aşa să călătoresc în vacanţe, să cunosc lumea mi-ar plăcea, dar să nu mă stabilesc în străinătate, nicăieri în lume.
O duminică minunată îţi doresc, Alex! 🙂
Omul să fie mulţumit cu sarăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit – mi-a venit in minte motto-ul din „Moara cu noroc”.
O seara frumoasa iti doresc, Stefania.
🙂