junii cruzi la minte

sunt o persoana care admite argumentele altora desi uneori nu este de acord cu ele. modul in care cineva se exprima, cum apara sau nu o idee, pe ce isi sprijina argumentatia, ce exemple aduce in discutie – bune sau nu, pe toate le admiteam de dragul dezbaterii.

acum insa, se trezesc fel de fel de tineri (barbati si femei deopotriva) , cu sangele in clocot, nelinistiti, sa arunce cu noroi in cei care vremelnic au fost la guvernare. spunea eminescu ceva interesant prin scrisoarea I si prin alte scrieri despre “mititeii” care se lustruiau sub numele altora. daca tu arunci cu noroi in cineva care totusi, are o cariera si niste realizari, oare ce crezi? oare falia care exista intre tine si el dispare? crezi ca reusesti sa reduci meritele cuiva si il faci sa se coboare la nivelul tau de prostie?

oamenii mici si mediocri au presupus ca exprimarea libera le da dreptul la orice.”inapoi la scoala” a spus acum cateva luni fostul prim-ministru mihai razvan ungureanu. celor de mai sus nu li se potriveste. e prea putin. la gradinita cu ei. sa ia totul de la capat si sa-si dea seama ca orice fel de libertate a lor are o limita iar ea se gaseste acolo unde incepe libertatea altora. n-ar strica sa invete si ei ce e acela un argument, ce inseamna o afirmatie, o parere sau o pozitie oficiala. au trecut si ei prin universitati (multe de stat, cele private nu dau bine pe cv) si au o diploma in buzunar. se vede calitatea lor.

a critica politicienii aflati la guvernare nu e ceva deplasat. exista opozitie care face asta, mai e o societate civila rasfirata de unde se mai aud cand si cand cateva glasuri. e si cetateanul pe-acolo pe undeva, la baza. in ultma categorie ma regasesc si eu. si ma simt al naibii de ciudat cand ii vad pe cei de-o varsta cu mine ca se pricep ei la orice si cred ca intre lipsa lor de experienta si anii de munca ai cuiva care a detinut o functie publica ei se poate pune semnul egal. cred ca ar trebui sa se gandeasca mai bine inainte de-a scoate broaste pe gura. asta e una din tarele unor juni cu mintea descretita.

5 recomandari de vineri XIV

ajung un pic intarziate aceste recomandari, ziua a fost productiva iar timpul s-a scurs repede, lasand in urma lui rezultate minunate.

gandurile zilei de astazi… chair daca… reprezinta un imbold de-a merge mai departe, de a vedea lucrurile in ansamblu. totul tine doar de propria decizie, de modul in care alegi sa treci peste mici necazuri sau impedimente. uneori, pentru a merge mai departe e nevoie sa faci cativa pasi inapoi pentru a cladi ceva solid.

Eu chiar nu-i invidiez… nici nu este cazul. de multe ori aparentele ascund in spatele lor o lume plina de intrigi, de zbucium sufletesc, de nelinisti. cum scriam mai sus, depinde doar de noi sa vedem lucrurile mai clar si sa nu ne dorim himere ci doar o viata normala.

Jur sa spun adevarul si numai adevarul… sinceritatea e nepretuita insa cateodata trebuie sa ocolim sa spunem tot ceea ce gandim si ce credem. in asta consta ajutorul oferit cuiva. nu trebuie sa mintim dar trebuie sa tinm cont de consecintele faptelor noastre.

Dimineata mea frumoasa! incepe in zorii zilei de la ora cinci daca este posibil. cateva clipe de meditatie si de privit pe fereastra deschisa imi improspateaza gandurile. Apoi incep sa fac lucrurile marunte in care ma regasesc, urmand sa ies pe usa apartamentului pregatit pentru o zi excelenta.

oare De ce un blog? vrei mai multe pareri, de la persoane pe care nu le cunosti ori vrei mai multi prieteni? simti nevoia unei socializari mai intense? eu n-am un raspuns la asta. am aflat argumente mai bune decat ale mele la unele lucruri discutate, am reusit sa cunsoc mai multi oameni dar asta reprezinta doar o mica parte a raspunsului. restul e ceva care se construieste in timp.

ne-au acoperit ploile

de vreo doua saptamani, in unele zone de mai mult timp, ploua zilnic in bucuresti. pentru mine  nu-i nimic alarmant (poate doar faptul ca nu vor mai face fata canalizarile la un moment dat sau ca, in unele cartiere nici nu exista canalizare si atunci chiar e o problema). observ de tot atata timp persoane stresate de stropii mari si reci de apa. pentru unii aceste fenomene meteo aduc bani frumosi (firmele de taxiuri si comerciantii de umbrele au inregistrat profituri frumusele). mie, o masa noroasa care viziteaza capitala e ceva mai mult decat benefic (desi admir si eu baltile de pe trotuar, noroiul si intersectiile blocate din cauza ca au cedat semfoarele iar pietonii si unii soferi nu stiu ce sa faca).

ma gandesc daca nu cumva unii bucuresteni (pe care ii cunosc eu) au fost demoralizati si deprimati de valurile zilnice de ploi care au luat cu asalt un oras nepregatit pentru asa ceva (spunea primarul general la un moment dat ca sunt barci pentru urgente). li s-au dat unora planurile peste cap fiindca nu mai pot iesi la o terasa in parc ori in centrul vechi fiiindca ploua (asta-i doar un exemplu).

nu ne vom face programul acum in functie de starea vremii (in cazul bucurestiului). pentru cei care prefera, o umbrela e binevenita oricand. dar restul, intarzierile, programarile amanate, haosul din trafic (in unele zone) n-au legatura cu ploaia ci cu propriul caracter. adaptarea la conditii e ceva natural. insa, prostia unora in astfel de conditii e pur si simplu refuzul lor de a percepe realitatea.

seria de argumente si de constatari in privinta perceptiei asupra femeilor va continua zilele urmatoare.

ocupatii ale ei

in continuarea a ceea ce am scris ieri, adaug aici cateva randuri.

nu doresc sa spun ca femeile sunt defavorizate pe piata fortei de munca ori chiar si atunci cand o slujba. si totusi, lucrurile stau altfel. oare cat de multe femei depun plangeri pentru discriminare sexuala ori isi dau demisia? cate din ele prefera sa inghita mitocaniile unui sef care face aluzii cu tenta erotica? dar daca au o sefa? lucrurile se prezinta cu mult diferit?

am avut colege de servici care preferau sa aiba nu barbat si nu o femeie sef. preferinta mea era invers desi eu m-am inteles foarte bine cu ai mei colegi, barbati de cele mai multe ori. observ ca unele femei, cand ajung intr-un post de conducere, se “masculinizeaza”: adopta o tinuta cat mai inchisa la culoare, folosesc o nuanta de ruj ori de oja in culori sobre iar unele prefera prefera sa-si prinda parul intr-un coc sobru. nu doar ele sunt responsabile de asta. ne asteptam ca intr-o functie de raspundere sa gasim un om puternic, care stie cum sa gestioneze treburile in momentele mai putin prielnice si care va reusi sa-si impuna tot timpul punctul de vedere. cati dintre noi s-ar gandi ca acest om este un barbat ori o femeie?

o femeie ar fi potrivita pentru o cariera intr-un domeniu uman: asistenta, doctorita, educatoare, invatatoare, profesoara, asistent social etc. asta e parerea unui barbat. dar o femeie oare unde s-ar vedea? la ce se gandesc barbatii cand vad o politista? o femeie arbitru sau antrenor? sau in armata? astea sunt “specialitati barbatesti”?

daca unii dintre barbati sunt ragaitori de bere si au prejudecati cu privire la ocupatiile femeilor (oare cati dinre ei le fac avansuri ospataritelor?) asta nu inseamna ca ele nu au dreptul sa hotarasca singure ce vor sa faca.

era sa uit. se crede ca femeile. in general, sofeaza prost. ei bine, soferitele conduc foarte bine si provoaca mai putine accidente decat barbatii. in plus, sunt mult mai atente in trafic.dar sunt si cele mai injurate. ca deh, masculinitatea se impune  prin obscenitati legate de origini si organe genitale barbatesti.

subiectul va continua. momentan exemplele si argumentele se opresc aici din motive obiective (legate de timp).

ocupatii

pentru ea o zi normala incepe de cand se crapa de ziua. are cateva animale in ograda si se ingrijeste de ele. de cand s-a trezit a savurat in liniste o cafea. lichidul fierbinte a facut-o sa se ridice de pe scaun si sa se apuce de treburi. a adus apa proaspata pasarilor din batatura. are cativa iepurasi carora le-a adus hrana de dimineata. prin apropiere se aud si grohaiturile unor porci. urmeaza sa treaca si pe la acestia.

pe la ora sapte se indreapta cu pasi mici catre magazinul din apropiere. saluta vecinii de pe strada. intra si cumpara cateva paini. se intoarce acasa. serveste un mic dejun simplu. la radio se aud comentariile celui care prezinta matinalul. asculta rubrica meteo si aude ca in zona ei va ploua. isi spune ca ploaia e buna. vor mai creste legumele puse in gradina. legat de asta, in cateva ore ar trebui sa intre in gradina si sa le pliveasca de buruieni. pana pe la 14 deja sapase un sfert din suprafata plantata cu zarzavat.

isi ia o pauza de jumatate de ora. trebaluieste prin bucatarie apoi. din nou animalele si pasarile din gospodarie trebuie verificate. ciclul acesta il reia de trei ori pe zi. intre timp,  mai face si curatenie prin casa, schimba sternuturi, spala cateva rufe la masina etc.

pe la ora 16 vine sotul acasa. – draga mea, dar astazi n-ai facut nimic? lucrurile sunt la fel cum le-am lasat azi-dimineata. ce s-a intamplat?

e al naibii de bine cand auzi asa ceva. daca esti femei si esti casnica, oare munca ta nu inseamna nimic? nu valoreaza si ea? daca ea sta acasa si creste copiii in timp ce sotul merge la servici ea nu face nimic? oare decizia de a sta si a creste prunci a fost luata de comun acord? oare o femeie, dca locuieste la tara, nu stie sa faca si altceva in afara de a sta la cratita si de-a face copii? drame sociale nestiute, consumate in tacere sunt nenumarate. si totul pleaca de la ceva banal cateodata.

 

special in bucuresti

din cei peste 228 de kilometri patrati ai micului paris, am de cativa ani un loc anume care ma atrage. recunosc ca nu il vad atat de des pe cat mi-as dori (desi e deschis tot timpul si nu se plateste taxa de acces), chiar daca se afla in centrul orasului. nici cand aveam cursuri in zona si distanta pana la acest loc minunat nu era mai mare de o suta de metri tot nu reuseam sa ajung mereu acolo. nu te duci undeva doar fiindca esti in zona ci doar daca iti face placere sa revezi acea constructie si ceea ce ea adaposteste.

revenind la sintagma de “micul paris”, cred ca nu mai este confundata cu asemanarea dintre orasul luminilor si bucuresti. strainii care au dat aceasta denumire erau foarte inventivi. mergand ei pe podul mogosoaiei (actuala cale a victoriei denumita pod fiindca era acoperita cu lemn) au observat luxul si opulenta magazinelor din centru dar, pe langa asta au vazut si ceea ce bucurestenii acelor vremuri n-au putut ascunde ochiului: noroiul care se intindea pe strazile laturalnice. uite-asa aparea “un mic paris intr-un mare sat”. e drept ca n-am mai auzit de mult timp expresia asta.

acum, intorcandu-ma la acel loc din bucuresti, special pentru mine (cred ca am mai scris despre el odata), e incarcat de aproape trei sute de ani de istorie si se regaseste prin zona descrisa mai sus, pe langa calea victoriei. un fior ma cuprinde de fiecare data cand intru acolo. observ de foarte multe ori prezenta turistilor straini care intra, fac poze si mai cer cateva informatii. insa nu sunt deranjat de acestia. cu atatea vizite, locul are un farmec aparte, nealterat de vizitatorii care-l calca zi de zi. nu am idee daca omul sfinteste locul acesta sau daca locul sfinteste omul.

bucurestiul are cateva obiective frumoase de vizitat. probabil locul anonim descris de mine intra in primele zece. pentru mine, simplitatea acestui loc, calmul si linistea care domensc acolo par de pe alta lume (desi la doi pasi rasuna muzica boxelor din terase, zgomotul din trfic nu dispare cu totul iar cateodata portavocile celor care fac cate o filmare in zona intra si ele in peisaj).

mentalitati

intotdeauna faptele si lucrurile cele mai bune sunt cele simple. viziunile oamenilor difera insa de asa ceva iar aspiratiile lor conduc catre paienjenisuri de relatii si de ganduri care de care mai ciudate. si totul porneste de la increderea (prea multa sau prea putina) pe care o ai in familia ta, in prietenii tai, in angajatii tai. la un moment dat te cocoti singur pe un soclu iar cei de langa tine iti canta in struna, exact asa cum vrei sa auzi.

tu crezi ca faci bine, ei cred ca isi fac lor insisi bine si la final toti sunt nemultumiti. pe undeva cred ca e de vina comunicarea deficitara si falsa idee romaneasca de a fi “sef”, care inseamna a te pricepe la tot si la nimic. relatia de subordonare ierarhica are si ea un rost, neinteles insa in multe cazuri, in afara de asta, seful si angajatii sunt in primul rand oameni. niciunul insa nu insista pe relatia asta, pe atmosfera unei comuniuni create la locul de munca, cu avantaje reciproce de ambele parti.

cine schimba mentalitatile? se schimba ele de jos in sus sau de sus in jos? nu ne invartim in cerc, intre “ce-a fost prima data? oul sau gaina?” ci gandim. cred ca asta depinde in primul rand de mine, de tine si de spiritul liber sau nu al fiecaruia.