Am notat cateva idei ale lui Marius Stan, expuse in “Calea nemultumirii“
Oamenii ies in strada. Totul incepe cu un protest pasnic de sustinere a unei cauze nobile. Isi amintesc de problemele lor si sar la manifestatii la adresa puterii. Si se incheie cu violente de o parte si de alta a baricadelor. Pana cand una dintre parti cedeaza si strazile se golesc.
E un scenariu simplu ce a avut loc si in decembrie ’89 si care prinde contur si acum. Atunci, cea care a cedat a fost Conducerea. Multi asteapta ca acelasi lucru sa se intample si acum. Ce nu par a intelege oamenii este ca acest lucru nu are prea mare importanta.
Fiecare are cel putin o nemultumire. Individual sau colectiv, frustrarea ne insoteste aproape intreaga viata. Incercam sa modificam prezentul cu forta si cand nu reusim (intrucat, de obicei, asta se intampla) ne enervam si mai tare. In cele din urma, chiar si atunci cand reusim transformarea, ceva tot ne supara. Tot nu e totul asa cum ar trebui.
Motivul esential este, evident, la nivel spiritual. Identificarea cu micul personaj lumesc al acestei vieti in detrimentul Infinitei Fiinte Interioare. Pana nu ajungi sa o cunosti, cercul nemultumirii va continua sa se invarta haotic in mintea ta, in emotiile tale, in personalitatea ta. Indiferent ca o Conducere se schimba cu o alta, prin alegeri sau prin revolutii.
articolul poate fi citit integral la sursa
